zambete

cateodata ne intrebam de ce zambim si vorbim frumos cuiva. chiar asa de ce de o facem? de ce nu spunem acelei persoane lucrurile in fata? ceva de genul " esti prost! esti urat! esti fals! "? pt ca suntem lasi. astazi zicea madalin voicu ca una dintre metehnele romanilor este lasitate eu cred ca lasitatea la romani e o caracteristica, probabil suna foarte patetic ce zic dar asa este. fiecare dintre noi e las oricat de viteji si sinceri pretindem a fi. a existat macar un moment in viata fiecaruia in care nu am putut spune lucrurile pe fata nu am reusit sau nu am avut taria sa recunoastem unele lucruri. si asta doare cel mai mult cand faci un proces de constiinta si vezi de fapt cum esti, cine esti si ce vrei. vrei atentie, vrei iubire, vrei prieteni, vrei intelegere, vrei mult dar lipsa curajului nu te lasa sa le ai...si ce-ti ramane? doar un zambet fals si niste prieteni la care alergi doar pentru ca nu vezi alte persoane dispuse sa te mai suporte o zi sau doua sau poate ca te-ai saturat de aceeasi casa pustie si acelasi decor mort. ramanem doar zambete false intr-o lume in care trebuie sa te prefaci ca iubesti in care ne prefacem ca respiram pt. a mai putea progresa.trist.

pur si simplu DE CE

cu totii ne-am intrebat cel putin o data in viata asta DE CE ? de ce e soare? de ce ploua? de ce laptele e alb? de ce florile sunt atat de frumoase ? de ce sunt gras? de ce sunt slab ? de ce sunt scund ? si lista poate continua... dar eu ma intreb de ce e totul asa complicat? viata e chiar ca o figura geometrica pe care daca incerci s-o definesti e imposibil, descoperi mereu ca a mai aparut o latura, un nou segment si o iei de la capat.iti amintesti..ca ieri erau vreo 10 laturi azi parca sunt mai multe...cum suna iti amintesti...toti ne amintim? dar DE CE o facem? ne place sa traim si sa ne amintim. cei mai multi dintre noi am facut o pasiune pentru amintiri.... amintiri frumoase sau amintiri urate. nu conteaza. si totusi de ce ?

stare de om normal?

esti penibil daca plangi? mereu te intrebi asta si-ti zici in gand " DAAAAAAAA ". dar de ce o zici? pt. ca plangi in casa, in bucatarie,pe blacon singur/a si te gandesti la el/ea? sau pentru ca pur si simplu nu ai curaj sa recunosti ca iubesti si iti este atat de dor de el/ea incat pentru o clipa in plus ai fi in stare de orice? ti-e teama sa admiti ca te-ai indragostit si vrei sa pari puternic/a si sa arati ca de fapt treci mereu peste orice indiferent de situatie, nu? eii bine uite ca exista si acele momente in care trebuie sa plangem si sa ne fiE atat de dor incat sa fim in stare de cele mai nebunesti lucruri pentru a savura inca o clipa alaturi de cel/cea pe care il/o iubim. poate ca suna ceva cliseic si veI zice " ce te-a mai apucat mai fata?" dar nu pur si simplu azi am constientizat cat de mult am incercat sa arat celorlalti ca sunt puternica si ca pe mine nu ma afecteaza nimic, ca eu pot sa trece peste orice indiferent de ce este acel orice dar nu e asa, de fapt cred ca ma minteam singura si astfel reuseam sa-i conving si pe restul... sunt om, deci sunt vulnerabila, am sentimente deci sunt usor de ranit si cel mai adevarat TE IUBESC poate ca asta e ceva-ul care nu ma mai lasa in pace de azi-dimineaza de cand ai plecat... mi-e dor si doare, doare al naibii de tare sa stiu ca nu mai esti langa mine, sa stiu ca poate intr-o zi nu vom mai fi NOI ci doar un simplu EU si-un simplu TU...

acum ne vedem cum suntem de fapt

mai stii cand mi-ai zis ca sunt Perfecta? stiam ca nu e asa dar incercam sa te cred fara sa-mi pese macar ca poate nici tu nu crezi asta, poate e un simplu cuvant aruncat la intamplare. si imi placea cum suna... avea o muzicalitate aparte. era altceva, venit din partea ta avea o muzicalitate aparte. suna altfel. si chiar era. pana cand ne-am izbit de ceva care doare mai mult decat ar putea sa doara orice, de REALITATE. si aceasta realitate aduce cu ea precum o cutie a Pandorei trecutul. trecutul meu, trecutul tau dar nu un trecut al nostru. si presupun ca ideea asta de trecut e cea care a facut ca PERFECT sa fie doar un alt cuvant iar noi doar alti doi oameni. puteam sa fiu orice pentru tine, pentru noi. pana cand.... undeva s-a intamplat ceva. ceva care m-a schimbat si parca a dus o noua masca pe vechea fata de copil. e ciudat cum o simpla dezamagire undeva te poate face sa te schimbi atat de mult. iar tu nu ai fost acolo sa vezi asta, poate reuseai sa faci ceva sa intervii. si azi a fost la fel. si a durut. poate mai mult decat as fi vrut.... si poate va fi diferit de acum incolo. poate ca omul care e perfect si intelege se va schimba.... poate de abia acum ne vedem cum suntem de fapt.... doar niste oameni dezamagiti de a nu fi atins vreodata perfectul.

revenire in TEORIA CHIBRITULUI.

a trecut ceva vreme nu? am uitat de tine, cam 5 luni aproape.please forgive me.nu pot sa-ti spun aceeasi scuza patetica pe care o zic tuturor " am fost prea ocupata ".pe naiba, deja ma plictisesc de nu mai pot.pot doar sa spun ca am fost destul de ocupata incat sa zic ca nu am mai avut timp de propriul meu blog.dar acum cand " ocupatiile " au cam disparut sau mai bine zis cand mi-am reamintit ca mai existi, m-am gandit sa-ti acord atentia cuvenita. sa fac un rezumat la cate s-au intamplat in 5 luni, cam lung. sa zicem scurt: si bune si rele. peste tot exista acea lege a compensatiei, asa ca na si la mine se potriveste. daca am avut parte de chestii bune uite ca a venit si reversul medaliei. shit happens. in fine ideea e ca nu am mai scris aici pt ca aveam si am in continuare impresia ca imi impart gandurile cu niste necunoscuti care-mi violeaza intimitatea si pe care eu ii las... dar cui ii mai pasa acum de niste blog-uri amarate ale unor oameni prea mici, cand incalzirea globala si criza financiara si inundatiile si mai stiu eu ce sunt chestiile care troneaza azi? sau cand bianca lui bote ea prima vedeta din romania? suntem prea mici pentru a mai avea o importanta in lumea asta. si sentimentele noastre sunt prea neinteresante chiar si pentru cei pentru care ar trebui sa fie interesante.teoria chibritului by ME

strange day...

a fost o zi cam ciudată pt ceea ce de fapt ar fi trebuit să însemne ea. adică ar fi trebuit să fiu fericită doar că nu prea am fost și mai mult decât atât m-am simțit foarte singură.... nu mi se pare că mă plâng aici pur și sinplu încerc să fac o analiză a unei zile care ar fi trebuit să-mi placă dar... as i said, a fost foarte ciudată per ansamblu... poate m-am trezit eu cu fața la cerceaf sau poate chiar mi se par anumite lucruri. însă nu știu dacă e chiar așa. in fine cui îi i-ar mai păsa de o zi care a aproape a trecut? mâne vine iar, poate nu la fel ca zi.....

static...

zilelea astea nu prea am dat pe la scoala. heii nu incepeti sa credeti ca am chiulit , nu nu... ei nu ca poate nu as fi vrut dar au existat motive destul de deontologice, ca sa zicem asa, olimpiada la istorie bla bla. deci nu prea am avut ocazia sa vad indeaproape ce se mai petrece pe la cnva sau prin bacau, in general ca sa zic asa. doar asa ce stiu din ziare, traisca " desteptarea" si de pe la tv. anyway, peste cateva ore voi fi cum s-ar zice" back in business". dar nu prea vreau sa plec, asta pt ca ninge si nu-mi place deloc:-<. mereu am urat iarna si frigul si tot ce tine de acest anotimp pacatos. de fapt nu totul. intotdeauna mi-au placut craciunul, vacanta de iarna si revelionul. cam atat. in rest iarna poate sa plece nu ne suparam chiar deloc. now i gotta go... bye