acum ne vedem cum suntem de fapt

mai stii cand mi-ai zis ca sunt Perfecta? stiam ca nu e asa dar incercam sa te cred fara sa-mi pese macar ca poate nici tu nu crezi asta, poate e un simplu cuvant aruncat la intamplare. si imi placea cum suna... avea o muzicalitate aparte. era altceva, venit din partea ta avea o muzicalitate aparte. suna altfel. si chiar era. pana cand ne-am izbit de ceva care doare mai mult decat ar putea sa doara orice, de REALITATE. si aceasta realitate aduce cu ea precum o cutie a Pandorei trecutul. trecutul meu, trecutul tau dar nu un trecut al nostru. si presupun ca ideea asta de trecut e cea care a facut ca PERFECT sa fie doar un alt cuvant iar noi doar alti doi oameni. puteam sa fiu orice pentru tine, pentru noi. pana cand.... undeva s-a intamplat ceva. ceva care m-a schimbat si parca a dus o noua masca pe vechea fata de copil. e ciudat cum o simpla dezamagire undeva te poate face sa te schimbi atat de mult. iar tu nu ai fost acolo sa vezi asta, poate reuseai sa faci ceva sa intervii. si azi a fost la fel. si a durut. poate mai mult decat as fi vrut.... si poate va fi diferit de acum incolo. poate ca omul care e perfect si intelege se va schimba.... poate de abia acum ne vedem cum suntem de fapt.... doar niste oameni dezamagiti de a nu fi atins vreodata perfectul.